Victimele atacurilor comise de urși și mistreți vor fi despăgubite

Ultimele modificări aduse legii vânătorii au fost promulgate de către președintele Klaus Iohannis. Printre altele, acestea prevăd ca victimele atacurilor comise de urși și mistreți să fie despăgubite.În cazul persoanelor rănite sau ucise de urși ori mistreți, dezdăunările vor fi acordate de autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare sau de autoritatea de mediu.

Aceste despăgubiri vor fi acoperi costurile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare și veniturile nete pe care persoana atacată de urs le-ar fi realizat pe o durată echivalentă cu perioada în care s-a aflat în incapacitate de muncă, scrie Europa FM.Vor fi acordate de asemenea daune morale care se vor calcula în funcție de salariul persoanei atacate de urs.
Dacă victima nu este salariat, atunci va primi echivalentul salariului minim pe economie.

De despăgubiri din fondul public vor beneficia și cei care gestionează fondurile cinegetice și intervin pentru relocarea urșilor. În acest caz, banii vor fi acordați prin consiliile județene.Modalitatea de calcul a acestor despăgubiri urmează să se stabilească prin hotărâre de Guvern, mai spune sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *