Tarife mai mari la achiziţionarea prin SMS a unui bilet TCE

Deşi în ultima perioadă nu s-a adus nici măcar o infimă îmbunătăţire în ceea ce priveşte confortul călătorilor care apelează la mijloacele de transport în comun din Ploieşti, inclusiv în această săptămână cei care au circulat cu autobuzele TCE având parte, stând şi în picioare, de adevărate saune, s-a anunţat modificarea unora dintre tarifele la transportul local din municipiu.


Astfel, de la data de 1 octombrie 2019, valoarea tarifului unei călătorii achiziţionate prin sistem SMS va fi de 0,45 euro fără TVA.

Decizia a fost aprobată în şedinţa de joi a Consiliului Local Ploieşti, cu precizarea că proiectul de hotărâre pe tema tarifelor călătoriei cu mijloacele de transport ale TCE viza şi alte modificări. Numai că majorarea tarifului pentru abonamentul nenominal de o zi, valabil pe toate traseele, de la 6 lei/bucata (inclusiv TVA) la 8 lei/bucata (inclusiv TVA) nu a primit viza de legalitate din partea direcţiilor de specialitate ale Primăriei Ploieşti, fiind respinsă inclusiv propunerea de acordare a unei bonificaţii de 10% societăţilor comerciale care achiziţionează un număr de minimum 100 de bucăţi de abonamente la transportul public de călători pentru angajaţii din Ploieşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *