Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, critica decizia Guvernului Orban de a anula parteneriatul public-privat pentru autostrada Comarnic – Brașov.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, de altfel și liderul social-democraților prahoveni, a criticat decizia Guvernului Orban de a anula parteneriatul public-privat pentru autostrada Comarnic – Brașov.

” Consider că Guvernul României greșește cu această decizie de a anula parteneriatul public-privat pentru autostrada Comarnic – Brașov. Putea să ia ce s-a făcut bun în acest proiect și să accelereze demararea lui. Acum o ia de la capăt. Păcat deoarece rămăsese un singur ofertant, asocierea chinezo-turcă. Mai era nevoie de o proiectare și un studiu prin care să găsească varianta optimă în ceea ce privește traseul autostrăzii. Cred că dacă ar fi continuat acest proiect, în 2024 puteam aveam autostradă”, a susținut Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, citat de deprahova.ro.

Totuși există o variant propusă de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, prin care să fie rezolvată problema traficului intens din zona Comarnic. Acesta a susţinut că variantele ocolitoare Comarnic – Buşteni vor fi realizate din fonduri europene, iar pe zonele Sinaia şi Azuga primarii au arătat că există rute alternative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *