Guvernul oferă salarii uriaşe românilor ca să revină în ţară

Guvernul vrea să-i convingă pe românii plecați la muncă în străinătate să revină în țară, iar pentru asta le oferă pachete salariale atractive, prin organizarea unei burse a locurilor de muncă în Diaspora. Este anunțul făcut de Ministerul Muncii, iar oferta se adresează celor care muncesc în construcții.

Salarii de 1.000 de euro și abonamente la clinici private, asta propune Executivul, mult prea puțin pentru salariile pe care muncitorii le primesc în afară, pe șantier.

700.000 de români sunt înregistrați ca lucrând în mod legal pe șantierele din afara țării, iar pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă de la noi ar fi nevoie de cel puțin jumătate din ei.

“Dacă comparăm nişte cifre. De pildă anul de vârf din construcţii, 2009, cu 2018. Dacă atunci aveam vreo 640-650 de mii de muncitori în piaţă, în momentul de faţă suntem la 360-370 de mii de muncitori. Aşadar, aproape jumătate”, spune Adriana Iftime, director general F.P.S.C.

“Ne vom deplasa, în primă fază, în Italia la Milano sau la Torino împreună cu sindicatele şi patronatele din construcţii şi vom pune oferte clare de locuri de muncă, zicem noi bine plătite, pentru muncitorii noştri de acolo cu scopul de a-i readuce în ţară”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii.

Cei 1000 de euro oferiți de Gurvern reprezintă, în cele mai multe cazuri, jumătate din salariul pe care un muncitor în construcții îl primește peste hotare.

Prima bursă a locurilor de muncă va fi organizată în Italia. Apoi, autorităţile vor încerca să îi convingă şi pe românii din Spania şi Marea Britanie, mai notează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *